Sergius, my daemon!

Vreau sa vad Busola de Aur. Din cate mi-a povestit Principessa la un pahar de vorba... cred ca e un film interesant. Voi nu ati vrea sa vedeti un film despre o lume in care oamenii au alaturi de ei cate un animalut – un spirit protector? In acest film, in lumea descrisa aici, spiritul oamenilor traieste in exteriorul acestora si ia forma unui astfel de animal, denumit 'daemon' - demon, care ii acompaniaza pe parcursul intregii vieti. Demonul unui copil isi poate schimba forma – luand infatisari influentate de trairile copilului. Pe masura ce copilul creste insa, spre adolescenta si maturitate, demonul capata o forma constanta – influentata decisiv de trasatura dominanta de caracter a persoanei. In general, demonul este de sex opus persoanei apartenente. (interesant... nu?!)

Mi-a placut asa de mult ideea, cred ca ascunde atat de multe simboluri si intelesuri ascunse, incat mi-am zis sa ma documentez putin inainte de a vedea filmul.

Ecranizarea de fata este facuta dupa romanul 'Busola de Aur', prima parte din trilogia His Dark Materials – Materiile intunecate, scrisa de Philip Pullman. Romanele care completeaza trilogia sunt Ocheanul de chihlimbar si Cutitul diafan. Busola de aur si Luminile nordului au aparut deja traduse si in romana, la Editura Humanitas, se pare ca in 2008 se va lansa si ultima carte din serie.

Am gasit numeroase recenzii si comentarii despre povestile lui Pullman. Scriitura lui nu este doar o oarecare trilogie fantastica. 'Materiile intunecate' seamana foarte mult cu cea din 'Narnia': copii, animale, un regat aflat in primejdie - in care semnificatia intamplarilor este considerata a fi una 'pagana'. Philip Pullman nu si-a prea castigat sustinatori in randul bisericii tocmai pentru ca, pare-se, naratiunile sale sunt ostile Bisericii crestine. Si asta, cu atat mai mult, mi-a suscitat interesul de a vedea filmul si de a imi cumpara cartile.



Vi-l prezint pe Sergius. El este demonul meu (la prima incercare!). Tot in peregrinarile indepartate pe net, am ajuns pe site-ul filmului si... m-am jucat. :o) Au postat acolo un quiz, in care pe baza a 20 de intrebari legate de tine, ca persoana si reactii in varii situatii, iti afli demonul. Sergius al meu este 'sociable, proud, competitive, modest and shy' (cu ultimul atribut m-au cam pierdut putin :o). Probabil ca daca as face testul de mai multe ori, as putea avea cati daemoni as vrea - la a doua incercare am fost un vultur, Erasmus. Tot o joaca s-ar numi. Ma fascineaza insa ideea in sine. Ca next steps, putem sa ne mai jucam: eu mi-am gasit daemonul, dar in urmatoarele 12 zile el se poate transforma! Oricare dintre voi ma poate ajuta, dandu-si cu parerea despre mine aici. Sunt curioasa sa vad in ce ma transform.

Desi nu am vazut inca filmul, traiesc cu senzatia ca voi gasi cateva mesaje demne de luat in seama.

Mi-ar placea sa stiu ce forma ia spiritul vostru, chiar si in joaca. Testul pe site - click pe capitolul Daemons!

O poveste de dragoste

Pentru ca astazi e ziua mea de nastere, va voi povesti despre dragoste. Hai ca am inceput ca la ‘Din dragoste’ si nu asta am vrut, dar povestea pe care mi-am propus demult sa v-o impartasesc este atat de frumoasa si de r-e-a-l-a, incat de fiecare data cand ii intalnesc pe acesti oameni eu ii pun sa o ia de la capat cu istoria. Iar ei.. o fac mereu la fel de zambitori. Nu ne vedem foarte des, cam o data, de 2 ori pe an, dar chiar si asa... De fiecare data imi place sa le urmaresc reactiile, replicile, de fapt – felul in care se privesc si acum.

Au 60 si 68 ani. El 60, ea 68. El - Georgica, ea – Maria, Marieta cum ii spun prietenii. Nu isi spun pe nume, intotdeauna se alinta si au un apelativ pe care a trebuit sa il notez ca sa mi-l aduc aminte... Motzulica. Amandoi sunt numai si numai Motzulica, si e atata dragoste in acest cuvant incat, va garantez, ati fi absolut fascinati.

Povestea a inceput undeva spre sfarsitul anilor ‘70, cand el s-a angajat la ‘Institut’, ca tehnician. Venea in Bucuresti din Calarasi, provincialul cu bun simt, modest, tacut, timid. Foarte timid – asta inca se vede si acum, desi nu la fel de tare ca altadata. Imi amintesc bine de Georgica. Lucra cu mama, il cunostea si pe tata care lucrase si el tot acolo, uneori il invitau pe la noi si pentru mine era o sarbatoare. Georgica era inalt, subtirel, nu isi purta varsta nici atunci, cum nu si-o arata nicidecum nici acum. Eram fascinata de el, ca avea un aer misterios fiind atat de tacut, dar un chip bland, prietenos, o vorba dulce si calma – era o incantare. Mai presus de orice era modest. Baiat de familie saraca, fara pretentii, fara ifose. Se vedea cat colo ca isi lua treaba in serios, ai mei il respectau foarte tare si vorbeau mereu de el – era un prieten bun de familie. Venea la noi, stateau mult la vorbe si mai intotdeauna ajungeau sa se intrebe cum de asa un baiat ca el nu are noroc. Era singur si – cunoastem deja povestea – toata lumea il intreba ce are de gand. Tata in mod special il lua in colimator... ca e pacat, ca de ce nu se insoara, ca sigur daca face un efort isi gaseste femeia... Cred ca toti vroiau sa il insoare pe Georgica... numai Georgica nu zicea nimic.

Tot in institut, Marieta. Femeie trecuta de 40, casatorita, cu 2 copii si, pe langa barbat, cu certificate de la medicul legist emise consecvent. Nici astazi cand povesteste ca pastreaza 12 de astfel de certificate si pentru fiecare din ele cate o poveste cumplita... mie tot nu imi vine sa cred ca femeia asta a putut sa manance atata bataie. Nu voi intra in detaliile vietii ei, important este ca in mod periodic avea cate un ochi, un obraz sau un brat invinetit... buza sparta, coaste indreptate... ma rog. Groaznic. Cu toate astea, cred ca toata viata a fost o optimista, genul de femeie pe care greutatile o intaresc si o ridica, culmea! Si astazi este debordanta, energica, entuziasta, vorbeste mult, foarte deschis, povesteste cu haz, povesteste de toate, nu te plictisesti nicio clipa in compania ei, ba te pierzi in itzele intamplarilor atat de tare, ca uneori trec minute si uiti de tigara aprinsa in scrumiera sau iti dai seama ca e cazul sa mai si inchizi gura... :o) E incredibila. O gospodina teribila, genul de femeie mereu in priza, primitoare, cu delicatese in tava, dulceturi rafinate in camara si lectii de viata pentru oricine ii calca casa. Si iubareata. Si nici gand sa spun ceva de rau in asta – mie imi face impresia unei femei hotarate, care a stiut in viata sa treaca peste cele grele fara sa uite ce inseamna dragostea, sa ofere caldura si sa creeze in jurul ei o atmosfera de bine.

Am incercat dar nu am putut sa pun cap la cap momentele... sa ma prind daca cei doi erau deja impreuna in perioada in care Georgica intra la noi in casa si ii lasa pe ai mei sa se dea de ceasul mortii pentru soarta lui. Nu reusesc sa imi amintesc exact, am o banuiala, ca el era foarte calm mereu, sigur pe sine, probabil ca stia el ce stia... dar nu zicea nici pas...

Mi-a spus ca a visat-o inainte de a o intalni. A visat o femeie ce ratacea pe un drum, cu doi copii de mana, pentru ca fusese alungata de acasa de sotul ei.

Si in ziua in care, la serviciu, a fost promovat si i s-a prezentat echipe de laborator cu care urma sa lucreze, si-a cunoscut subalternele, toate asezate in sir. A dat mana cu toate, dar in dreptul Marietei s-a aplecat si i-a sarutat mana – un gest instinctiv, remarcat de toate celelalte, care au si inceput sa il discute pe la spate. Pret de cateva zile s-a tot gandit la momentul asta, ce l-a indemnat sa se aplece si sa ii sarute mana tocmai ei, apoi si-a dat seama ca ea era femeia din vis. A fost convins de asta si nici gand sa o mai uite. Atat de tare l-a fascinat ea, incat la cateva luni dupa, intr-o dupa-amiaza, cand erau singuri in laborator si ea lucra in spatele unor perdele, in semiobscuritate, el si-a facut curaj, a dat perdelele la o parte si, fara sa ii zica nimic, a sarutat-o. Nu mi-au dat detalii suplimentare de la acest moment :o). Privirile pe care si le schimba imi spun totul. Iar eu, cu un zambet in coltul gurii, complice, ma gandesc la cat de puternic trebuie sa fi fost momentul asta pentru amandoi caci iata, si la atatia ani dupa, se simte din cuvintele lor ca e inca prezent, e in viata lor, la fel de pasional ca atunci.

Si, culmea, abia acum incepe povestea. Ati remarcat sper, inca de mai sus, diferenta de varsta. Am spus si ca ea era casatorita si cu doi copii mici. E incredibil cate au dus impreuna acesti doi oameni, cu vieti atat de paralele. Ea nu si-a parasit copiii pana cand nu au facut 18 ani. I-a spus ca nu poate. E incredibil cum el a asteptat rabdator acest moment. A asteptat-o 13 ani. T-r-e-i-s-p-r-e-z-e-c-e a-n-i!!!!!!! Au trait impreuna in toti acesti ani, intr-o aventura paralela, nebuna, dar cred ca mai presus de orice s-au ajutat si s-au iubit parca mai tare cu fiecare zi.

- Ca sa pot veni aici, la el, imi trebuiau niste argumente.. Aveam familie, nu puteam sa dispar ore intregi si sa nu am niste explicatii, mai ales in situatia de acasa. Asa ca el a gasit solutia. De fiecare data cu o zi inainte sa vin, el se ducea la piata, facea cozi interminabile si cumpara tot felul de produse, le baga la frigider si ma astepta. A doua zi, tot ce aveam de spus acasa, unde ajungeam tarziu, dar cu sacosele pline, era ca am fost la piata. M-a ajutat enorm, m-a sustinut, am crezut unul in celalalt mereu, nu ne-am certat, nu au existat niciodata discutii, nu asteptam decat sa treaca timpul.

Exact cand timpul s-a scurs, conform cu promisiunea, exact cand si baiatul cel mic a facut 18 ani... ea a plecat de acasa. Si de atunci... happily ever after. Si nu oricum.

- Cand m-am mutat, am nimerit intr-o cu totul alta lume. De unde eram obisnuita sa fac totul singura, nici la bucatarie nu ma lasa sa fac ceva fara sa apara. Eu taiam morcovi, el taia ceapa, eu cartofi, el morcovi... si tot asa. Obisnuita cu o lume in care tipetele si pumnii erau la ordinea zilei, la inceput parca imi lipseau certurile, le provocam, ridicam tonul. Ma enerva ca statea langa mine pana si in bucatarie, nu aveam aer.. si il alungam.... iar el imi spunea... Motzulica, de ce sa nu te ajut? Tu de unde vii ? Nu tot de la serviciu, ca si mine ?! Pana intr-o zi, cand mi-am dat seama ca am dat de bine si, culmea, imi bat joc de el...

Au trecut multi ani de atunci. Stau in aceeasi garsoniera unde s-a infiripat dragostea lor, numai ca acum totul e renovat, lustruit, modernizat pe gustul lor – perfect pentru doi indragostiti de varsta a treia. Isi traiesc viata clipa de clipa – au familie mare, copiii ei sunt acum si ai lui, fratii lui sunt si ai ei.... Si-au schimbat masina cu un Logan nou-nout, se duc la tara in weekend, au vie, gradina, responsabilitati sezoniere, chiar daca el inca lucreaza.

- Nu a batut nimeni din palme cand el s-a insurat cu o femeie divortata, cu doi copii. Si am trecut prin multe momente cu familia, dar daca el intotdeauna mi-a fost alaturi si niciodata nu a vorbit cu ei despre mine in absenta mea, eu nu am avut de ce sa imi fac griji. Ba chiar, i-am ajutat mereu si usa noastra a fost deschisa pentru toti, incat nu a trecut mult timp pana chiar sa ii consider frati, mama, tata... AM facut totul pentru ca am stiut ca e familia lui, si pentru el as face orice.

Nu am o fotografie sa va arat cat de bine arata acesti oameni. Infloresc. Desi are aproape 70 ani, ea arata de 50, nu are urma de rid pe fata si doar cateva complicatii de sanatate ii dau batai de cap din cand in cand. Cred ca e si normal... nu mai vorbim de 20, 30 ani... Georgica s-a mai implinit, e un domn respectabil, imi place cum isi poarta mandru pantoful lustruit, pantalonul calcat la dunga, caciula de astrahan si pardesiul cadrilat...

Ii respect pe acesti oameni. Ii respect pentru ca eu cred ca trebuie sa fii foarte puternic si sa stii ce vrei ca sa ajungi aici, dupa atatea intamplari. Ii respect pentru generozitatea lor, pentru cum si-au oferit neincetat sprijin, iubire, intelegere, respect. Ii respect pentru ca si astazi se privesc cu o caldura care iti umple inima tie, privitor din afara, fascinat de o poveste cum numai in filme mai vezi, si nici acolo... Poate doar in cartile de povesti nemuritoare...

Si nu pot sa o uit pe ea, care ne explica gesticuland energica cum isi incheie fiecare zi, cum nu poate sa adoarma fara sa ii spuna lui:

- Te sarut, Motzulica! Tu esti viata mea, esti aerul meu, tu ma faci sa te iubesc atat de mult!

Si pe el, cum o iubeste cu privirea, aprobator.



PS: Multumesc cui a ajuns pana aici. :o) Mi-am propus demult sa scriu despre ei, iar acum ca am facut-o ma simt cu inima plina si impacata. Simt cumva ca se face o mica dreptate pentru ei, care s-au iubit atatia ani pe ascuns, in tacere. Iar acum, ca au imbatranit si sunt in conul de umbra al timpului trecut in graba... parca ma tem sa nu se piarda povestea lor. Ce pacat ar fi fost ca nimeni sa nu stie de Georgica si Marieta....

Best and worst ads 2007

Americanii sunt in focuri, discuta despre cele mai bune si cele mai proaste reclame din 2007. Super delight!

Scuze anticipate pentru ca tot NU m-am prins cum sa fac linkurile sa se deschida intr-o noua fereastra... :o(( Mi sed. :o(

Asadar, am gasit asa:

Best Ads:

- Spotul Dove (Unilever) - Evolution.Comentariile sunt de prisos...

- Campania desfasurata de retailerul 7-Eleven care si-a transformat 12 magazine in 'Kwik-E-Mart' - lantul fictiv de magazine din serialul 'The Simpsons'. Aici imagini.

- Spotul Cadbury - Dairy Milk chocolate - Gorilla. Nu am fost extrem de impresionata.

- Spotul P&G Tide - The Human Stain. Foarte tare :o)

- Nationwide Mutual Insurance - spot cu Kevin Federline in rolul unui amarat angajat in fast food. :o))


Worst Ads - aici cu detalii ca merita :o)

- Campania pentru o emisiune de pe Cartoon Network - Aqua Teen Hunger Force (nu sunt in target..) In cadrul campaniei, Bostonul a fost 'ornat' cu 40 casete luminoase cu infatisarea personajelor din emisiune. Cutiile avertizau despre iminenta unei explozii cu bomba in preajma statiilor de metrou. Specialistii au considerat miscarea drept o mare gafa, iar Time Warner a platit cam 2 milioane euro pentru instigarea la panica civila. HA! Cateva imagini aici.

- Producatorul de bere Anheuser-Busch, care i-a cucerit pe americani cu celebrele spoturi pentru Budweiser, a dat-o in bara anul trecut, cheltuind 15 milioane de euro pe un webiste care se dorea a deveni o super senzatie pentru amatorii de jocuri online si entertaintemnt de tip Youtube. Dupa lansare, in luna mai, au mai aruncat cateva sute de mii in joc refacand imaginea site-ului dar numarul de vizitatori a ramas in continuare insignifiant. For your curiosity, check http://www.bud.tv/.

- >Spot General Motors (prezentat in premiera in pauza publicitara de la Superbowl) care a starnit indignarea asociatiilor care lupta impotriva sinuciderii... asa ca GM a dat din lac.. in putz si nici macar nu a replicat niciodata numeroaselor critici. Au preferat sa mearga pe 'no comment'. Ca idee/productie... mie mi-a placut spotul, totusi.

- Aceleasi asociatii americane au pus la pamant gigantul Mars Inc. cand au pretins ca spotul pentru Snickers (prezentat tot la Superbowl) lanseaza mesaje anti-homosexuale.. Cand l-am vazut, m-am gandit ca... mare e gradina Domnului, indeed...

- Spotul pentru care Chrysler a fost nominalizat la aceasta categorie nu se mai gaseste pe net pe... nicaieri. Era o reclama la Dodge Nitro - o utilitara sport. Povestea are in centru un caine care cauta sa se usureze pe langa roata masinii. Prin efecte speciale, cainele este realmente 'despicat' de unul din bolturile masinii. Oficialii Chrysler au declarat ca acest spot a fost creat de agentia BBDO fara acceptul companiei. Spre disperarea lor, a tuturor, un 'prieten' a incarcat spotul pe Youtube si apele s-au involburat. Imediat s-au depus eforturi uriase ca fisierul sa dispara de peste tot. Prin urmare, nu am nici eu ce sa va arat :o).

Later edit - am facut linkuri blanc da??!! Am facut! :o)

Website - recomandare

www.TED.com este website-ul meu preferat.

Daca este ceva in care sa cred cu tarie, atunci cred in 'ideas worth spreading...' Asa m-a facut mama natura. Si cu TED am senzatia ca citesc biblioteci... in minute.

In loc de 1000 de cuvinte... va recomand sa il vizitati. Pun pariu ca va ramane in Your Favourites too...

Administrative

Am rezolvat problema casutei cu subscribe via e-mail; intr-adevar, am verificat si eu si nu mergea. Cred ca acum merge. Bajbai prin tot ce se numeste administrativ in site-ul asta. De exemplu - dau un leu din regatul meu ca sa aflu doua lucruri:

- cum fac ca linkurile pe care le postez sa fie blank – sa deschida o noua fereastra
- cum pot sa pun si eu filmulete ce sa poata fi vizualizate direct pe blog; adica sa nu ofer un link si gata.

Pls help! Leul meu valoreaza, swear!

Vinul lui Ceasca

Acum cativa ani buni, cand lucram in presa, pe 25 ianuarie, imi faceam To do list si obligatoriu scriam acolo: maine, 26 ianuarie – Cimitirul Ghencea. Asta mi se intampla. Pe 26 ianuarie, trebuia sa ma duc la cimitir, sa stau la mormantul lui Nicolae Ceausescu si sa ma conversez cu nostalgicii comunisti. Pe unii mai vehementi ii inregistram cu reportofonul, aveam nevoie de 'carnita' pentru ca ma intorceam in redactie si trebuia musai sa scriu ceva despre ce se mai intampla in.. istoria post mortem a familiei. Asta se intampla pentru ca mi se pusese la un moment in brate un vraf de hartii si cateva dosare cu mesajul: 'De azi inainte te ocupi de tot ce tine de numele Ceausescu. Nu iese nimic in presa fara sa stii si tu de asta.'

A fost un vot de incredere pentru mine la vremea aceea. Mi-am luat rolul in serios. Incet incet am recuperat o multime de lucruri pe care nu le stiam dar, mai important decat orice, am inceput sa cunosc oameni cheie - cei care imi puteau oferi informatii cand aveam nevoie de ele. Printre ei, un domn foarte special, Director la RAAPPS - un anume domn Nica, pe care nu l-am cunoscut niciodata, dar cu care m-am conversat in nenumarate randuri. Ca si acum, RAAPPS era autoritatea care gestiona averea familiei Ceausescu. Nu vreau sa intru acum in cat este de important pentru un ziarist sa re/cunoasca persoana de contact potrivita intr-un domeniu, sa aiba acces si dailog cu ea la momentul potrivit. Sau despre cat e de important este sa iti gasesti, sa iti mentii si sa intretii astfel de surse de informare. Probabil va dati seama. Anyway - intre mine si domnul Nica s-a legat un parteneriat tare amiabil. Ne auzeam foarte des la telefon - el un tip foarte inteligent si (cel putin imi parea) foarte bine intentionat, constient de rolul relatiei cu presa si - mai ales - sensibil la ideea ca ofera ajutor unei tinere ziariste ca mine, care i-am marturisit inca din capul locului ca subiectul ma depaseste cand vine vorba de lucruri serioase, ca nu stiu de unde sa apuc itzele istoriei, ca habar nu am ce s-ar mai putea scrie despre ei, pe cine ar trebui sa sun... Imi amintesc ca - in primele materiale pe care le-am scris - dupa ce redactam povestea pe baza a ceea ce imi spunea el, il sunam inapoi, i-o citeam si el imi revizuia ideile unde era nevoie. Pana intr-o zi cand, scriind despre nu mai tin minte ce subiect cu multe itze incurcate, domnul Nica a ascultat atent materialul si la final mi-a zis: "-Foarte bine! Ai inteles perfect! De acum ai sa vezi ca o sa iti fie mult mai usor!" Si de atunci m-a lasat pe cont propriu cu toate informatiile pe care mi le dadea.

Eu lucram in agentie de presa, aveam norma zilnica de stiri. Fireste, scriam pe diverse domenii, dar nu puteam sa ingrop acest subiect doar pentru ca nu ma pricepeam. Nu puteam sa astept sa citesc despre Ceausesti din alte ziare, in conditiile in care noi ar fi trebuit sa 'vindem' astfel de povesti redactiilor de presa scrisa. De aceea, mergeam inclusiv la Ghencea. Pandeam din orice colt o noutate. Si mai ales, il exasperam pe domnul Nica cu telefoanele.

- Mai sunt noutati? Ati mai vandut ceva? Vreo vila? Vreun teren? Vreun trofeu?
- Nimic... era cel mai des raspunsul.

Intr-o zi il sun intr-o doara. Deja vorbeam foarte familiar.
- Sunt tare amarat. Problema asta a averii lui Ceausescu nu este deloc simpla, toti ne sar in cap, oamenii sunt pusi pe aflat lucruri spectaculoase... S-au dus vestile rasunatoare. Ce a fost mai spectaculos, unicatele, obiectele de arta, poleiurile si toate obiectele de aur sau mai stiu eu ce materiale pretioase... toate s-a dus, am vandut, a trecut vremea licitatiilor rasunatoare. Au ramas lucruri uzate fizic si sunt atat de trist sa constat ca lumea nu intelege ca ele au o valoare morala speciala. Uite, sa iti dau un exemplu. Am vandut toate sticlele lui (adica ale lui Ceausescu) de vin. Avea o crama impresionanta. AM vandut tot ce s-a putut si acum constatam ca de fapt am ramas cu sute de sticle de vin expirat, uzat, care are sedimente vizibile - vin care nu mai poate fi consumat.. Ca si cand... daca iti cumperi o sticla de vin din crama lui Ceausescu.. o bei!!?? Nu, o tii acolo, pentru eternitate... Si tocmai de aceea, nu inteleg de ce lumea nu cumpara si vinul ramas... Ce daca are sedimente?! Este vinul lui Ceausescu!

Eu - trista ca nu are nici o stire pentru mine...
- Da, domnule NIca... Ce rau imi pare... Din pacate asa e omul... blah blah blah

Dupa conversatie, raman naiva cu buza in soare. Tot fara stire. Si pe urma ma gandesc ca daca tot nu am nimic decat ca vinul stricat nu se vinde... pai atunci sa spun asta. Am facut o stire scurta - cat vin s-a vandut, pe unde s-au facut licitatii, cat de mare era crama lui Ceasca... si ca uite, acum tot ce a ramas sunt niste sticle impaienjenite de vreme, cu produs zero in ele, dar pe care a pus mana Ceasca - valoare morala extraordinara, sticla de vin a dictatorului impuscat... Daca te numesti colectionar adevarat nu stai pe ganduri ca nu vezi sau nu intelegi ce scrie pe un pergament de 2000 ani. Asa si cu vinul...

Cand nota scrisa pe ideea asta a fost aprobata si data pe flux, am rasuflat usurata si am trecut mai depatrte ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat. Socul a venit peste doua zile, cand ma suna domnul Nica la redactie:

- Domnisoara, incredibil, am vandut TOT vinul unor straini (nu mai stiu exact de unde erau)... Ne-au contactat si l-am dat pe tot! Au aflat din presa ca mai avem vin de-al lui Ceausescu si l-au cumparat pe tot!

In foarte scurt timp m-am prins: stirea fusese preluata de o agtentie internationala (AFP, Reuters, etc.) si data mai departe - preluata de cine stie ce ziare de pe cine stie unde si... a citit cine trebuia si... s-a vandut vinul lui Ceausescu. Chestiune de sansa.

In semn de 'recunostinta', cei de la RAAPPS m-au invitat gratuit intr-un tur al vilelor lui Ceausescu, cu posibilitatea sa fac un reportaj in exclusivitate... Am amanat pentru o vreme chestia asta din lipsa de timp si.. pe urma, intr-o zi, a venit si demisia, se apropia licenta, vroiam sa fac altceva decat presa, ma saturasem de diverse si eram decisa sa renunt. Ceea ce am si facut. O colega din facultate a venit in locul meu, a fost si in 'turneu'.. .l-a cunoscut si pe domnu' Nica...

Cel mai tare regret ca eu nu l-am intalnit niciodata. Chiar niciodata. L-am vazut o data la televizor... nu imi mai amintesc mare lucru, apoi cariera mea a luat o cu totul alta cale... Cand am reintrat intamplator in contact cu RAAPPS si am intrebat de el, persoana cu care vorbeam s-a uitat lung la mine... Nici nu auzise de el. He is gone. Si poate ca e mai bine. Toata povestea asta are farmecul ei pentru mine, asa cum este.

PS: Maine e 26. Ziua lui Ceausescu. Si noi ne dam de ceasul mortii in echipa, aici, ca nu ne amintim acest cantec... va mai amintiti de el?

Tot inainte vajnici (sau mandri??!!!) pionieri
Fii de bravi eroi
Pe plaiul romanesc
La scoala muncii dobandim puteri...

...

si nu mai stiiim lalalalala... :o)

Mascota Bucurestiului

Am aflat ca profesionistii de la Primarie sunt pusi pe imagine si marketing pentru Bucuresti. Si fireste, incepem cu ce trebuie: mascota. In februarie o sa alegem, pare-se, de pe site-ul Primariei, din cateva propuneri. Cica Directia de Promovare a Turismului din Bucuresti este in plin proces de brainstorming cu privire la ce simboluri ar trebui sa ne reprezinte.

In traducere libera: capitala fierbe si baba se piaptana... Sa zicem ca da.. mascota, sufletul comertului, ne trebe si noua, capitala europeana, macar de imagine asa... Ieri au ‘transpirat’ prin presa cateva idei aflate pe lista scurta. Mascota Bucurestiului ar putea fi reprezentata de un:

- leu
- gargarita
- acvila
- fluture
- porumbel alb

DAAAR:

leu – care leu? care leu??!!!
gargarita, acvila, fluture – a mai vazut cineva asa ceva prin Bucuresti??!!
porumbel alb – a mai vazut cineva misto mai mare ca asta??!!

Nu scriam despre chestia asta daca nu apareau niste propuneri mai inspirate de la Radu, colegu’. Votati mascota Bucurestiului dintre:

- un maidanez SAU
- un gandac SAU
- un maidanez cu un gandac intre gheare.

La alegere!

:o((

Plaja mea, numai a mea

Daca as avea acum inelul Arabelei, mi-as dori asa:

- sa fiu pe o plaja cu nisip foarte fin, o plaja pana la capatul orizontului, o plaja ce sa se unduie alene in stanga si dreapta, fara sfarsit
- in spate la doar cativa metri, aducand o boare rece si proaspata, o padure de palmieri si vegetatie luxurianta
- in fata mea orizontul si sub el - oceanul albastru, albastru, pur, cu valuri cuminti, linistite, ce vin alene
- si briza, aducand miresme sarate in rafale dulci
- ar fi si un sezlong, cu o masuta langa, o umbreluta aiurita, de decor...
- pe masuta un pahar inalt, fin, curat, stralucitor in care stau cirese baltind intr-un cocktail care, da, contine si alcool. Si paiul de rigoare. Si Nicorette.
- tot pe masuta un vraf de carti si reviste... Top 10 din preferatele mele all times

- si eu acolo, dormitand, picotind, meditand ... in mintea mea gol de orice... mai putin de cele de mai sus

Eu, intr-o ilustrata din asta, cu toata fericirea si linistea din lume. Oricine mai vrea sa vina... sa pofteasca la o distanta apreciabila, facem alta ilustrata, cadrele sunt individuale...

Faze si culturi.. generale

Cred ca stau foarte prost cu... vir-gu-la... cultura generala. Cred ca am mult de recuperat. O sa verific in weekend in detaliu fotografia asta, sa vad pe cati recunosc. Se pare ce vorba de 100 celebritati intr-o singura imagine... O sa ma distrez putin... Ma iau la intrecere cu mama. :o) Si cu oricine mai vrea. Da' pe bune asa... fara tertipuri de gen.. 'gugal'. Instant guess. Atat.

Cat o fi de grav?!

Sunt un paradox. Acum fac liste cu taskuri si responsabilitati, particip la intalniri de tot soiul sau imi pierd privirile prin randuri cu cifre si termene nebune, iar peste un minut imi indrept privirea spre jucariile din jur. Si ma pierd cu ele. Deseori ma prostesc cand vorbesc, fac pe copilul, stalcesc cuvinte si ma rasfat in fata colegilor de parca ei ar fi obligati sa imi asculte ineptiile de gradinita. Ma gandesc asa: daca pe mine ma amuza oamenii de genul asta, poate nu ii deranjez foarte tare pe cei din jur. I don’t know. Nu mi-a zis nimeni nimic, ma fac si eu ca ploua.

Si mai cred ca – indiferent cat de pueril pare - daca nu as inventa prieteni imaginari gen Double Trouble, Miniland sau Crabbi (despre asta am o intreaga poveste... altadata) probabil ca viata ar fi mai trista.

Dar nu pot sa ma intreb retoric... oare ce mi se intampla??!! Thing is ca ma prezint in aceasta stare si nu stiu de unde a venit. Imi place, dar nu m-am vazut de multe ori in asa in ultimii ani. O fi vreun simptom ascuns, de care nu ma prind inca, un simptom pentru cei 31 de ani care vin soon. Sau oare am uitat ca as putea fi si asa, mai des? Vorba ceea... copilaria s-a cam dus demult. Poate am ravnit prea mult dupa rasfat si acum, la varsta cu prefix de 3 m-am decis sa mi-l ofer singura, no matter what? Si nu oricum: in stadiu avansat, cu vizibilitate si expunere maxima? Cu riscuri chiar... Cine stie ce mai cred unii si altii...

Una peste alta, ma incanta sa ma joc. Cu mine. Sunt experta. Ma cam mint uneori, ca vorba ceea, de multe ori tara arde si baba se piaptana. Dar m-am saturat de seriozitate, tristete, stres, oboseala. Alea se instaleaza de obicei seara, pe joi asa... Dimineata, de la prima geana de lumina, eu cu hargalicul de personaje necuvantatoare si cu gradinita dupa mine. (Astazi, dupa ce am parcat masina, am coborat foarte grijulie cu Double si Trouble sub privirile socate ale unui gardian. Ramasese tamp si se uita la mine.. poseta, geanta de laptop si... Double Trouble team. Jiiiiiz!

Nu stiu cat e de grav, nu imi dau seama. DAR, si acum vine vestea buna: poate fi contagios (cu diverse nivele de manisfestare, desigur)! Aseara, stand noi fetele din departament la taclale... ne-am vorbit sa venim toate imbracate in verde. Sau cu ceva verde. Ei bine, green day for marketing today. Nice, huh? Maine mai nascocim noi ceva. Ce bine ca nu ma simt foarte izolata in ratacirea asta venita de niciunde :o)!

PS: Este penurie de oja verde pe piata. Apel disperat! Oja verde... Please aprindeti girofarurile daca puteti :o)

Double Trouble

Am ales asta... Ca mi-a placut mult de tot!

Orice asemanare cu realitatea si orice legatura intre cuvintele 'domni' si 'double trouble' nu este deloc intamplatoare! :o)

Anyway - they are mine :o) My Double Trouble. :o)

Ce-si face Andreea cu mana ei...

De obicei, daca ma doare ceva, inghit medicamente fara fitze si fara temeri. Accept si recomandari diverse, leacuri propuse la o cafea si o vorba de alin... Nu sunt deloc genul suspicios si setat pe anti-medicamente. Mai degraba genul usor inconstient. Nu dau foarte multa atentie. Algocalmin, aspirina, paracetamol... cred ca multi le luam si fara reteta de la medic. Nici gand sa ma uit pe prospect, nici gand.

Si pun mana recent pe o recomandare cu referinte serioase si pe prospectul medicamentului. Ma gandeam: daca tot ma bate gandul sa adaug ‘bombonele’ in regimul meu alimentar, macar sa vad ce fac ele. Clar e rost de ceva ‘E-uri’ farmaceutice, acidifiante, agenti de mai-stiu-eu-ce, sulfiti sau coloranti?! Din astea... ‘mici si toxice’. Nu cunosc mai nimic despre medicamentul asta.

Asa ca ma cuprinde curiozitatea. Si citesc. Si citesc. Are un prospect lung de 30 cm si lat de 15. Fata verso. Undeva pe verso imi dau seama ca sunt in aer. Citesc in gol, ca nu inteleg mai nimic... :o(. E ca si cum in fata unui text intr-o limba straina incerc sa ma prind despre ce e vorba in propozitie traducand conjunctiile si prepozitiile, poate un numeral, doua...

Mi-e evident ca e vorba de o ‘compunere’ de specialitate, jargonul medical in floare, iar eu nu m-am facut doctorita niciodata, asa cum visam cu ochii deschisi prin clasa a II-a... Ce sa fac? Am nevoie sa inteleg mai bine cu ce ma ajuta si cu ce ma ataca pastila asta... Deja sunt intrigata de lungimea prospectului. Vad ca sunt multe chestii la Precautii, Interactiuni, Atentionari speciale, Reactii adverse...

Exemplu:
‘Administrarea concomitenta a unor medicamente care cresc concentratiile plasmatice ale serotoninei, poate fi cauza de interactiuni cu consecinte severe. Acest fenomen, cunoscut sub numele de sindrom serotoninic apare rareori, cand se administreaza concomitent inhibitori selectivi ai recaptarii serotoninei (ISRS) cu anumite medicamente antimigrenoase (cum sunt sumatripan, dihidroergotamina) cu unele opioide (cum sunt dextrometorfan, pentazocina, pentidina, fentanil) sau in cazul administrarii concomitente a doi ISRS. Asemenea asociatii trebuie evitate in timpul tratamentului....

Nu zau! You kidding me????!!!!! Zic si eu sa citesc un prospect o data la 10 ani si atunci ma apuca disperarea. Mai bine ma las pagubasa...

Acest post a fost scris acum cateva saptamani. Tentatia a fost foarte mare, am luat doar 2 pastile pentru ca la atat am rezistat. Probabil am deranjat vreun sumatripan nabadaios sau vreo opioida cocheta.. pentru ca nu mi-a fost bine. Efecte adverse si complexe, pe masura limbajului si explicatiilor de mai sus.

In concluzie: nu e bine sa luam medicamente despre care nu stim mai nimic. Ei, na! Am invatat si eu in sfarsit chestia asta. Bravo Andreutzule! Bravo mama! Sa scriem pe raboj: Andreea a inteles la 31 ani ca medicamentele pot fi extrem de periculoase. Bravo!

PPS: Bune cuvinte de mima astea:
serotonina
antimigrenos
opioid
pentazocina
i-n-c-o-n-s-t-i-e-n-t-a

Domnii mei cu stil

Situatia se prezinta in felul urmator: am dat in mintea copiilor. Rau de tot.

Si: mi-am gasit parteneri. Baieti, nu oricine asa... Remarcati va rog stilul, eleganta, umorul, inteligenta si gentiletea acestor domni. :o) Vi-i prezint pe EI. 'Domnii' din viata mea. :o)) De astazi imi vor tine companie in masina si probabil ii voi indragi atat de mult incat ii voi lua cu mine peste tot. Cum sa ii las pe baieti singurei??!! Exclus! :o))

Thing is... ce nume sa le pun? Ce idei aveti?

PS: Facem si botez, cu nash cu tot. Tot tacamul... organizam fara probleme! :o)

Pestisorul de aur

Banc:

Iliescu, inaintea alegerilor din 2004, trist, ingrijorat... statea pe Lacul Morii si pescuia a saracie... Brusc, firul se intinde si omul nostru trage din apa un pestisor vorbitor...

- Nea Ioane, nea Ioane... eu sunt Pestisorul de Aur. Daca imi dai drumul iti indeplinesc o dorinta!
- Zau, mah?!
- Zau nea Ioane!
- Bine mah... Ia sa vedem... O stii tu pe Cindy Crawford... aia buna de tot?
- Da.
- Ei, pe ea o vreau. Adu-mi-o ca o iau de nevasta!
- Baaaai, nea Ioane... Stai asa un pic, unde te crezi? Aici e Balta Morii din inima Bucurestiului, ce treaba am eu cu americanii, Hollywood, nebunii. Vino si matale mai aproape de casa.
Iliescu sta pe ganduri... Ce sa fie... ce sa fie... Zice:
- Gata, stiu! Pestisorule, fa in asa fel incat sa castig alegerile!
La care Pestisorul zice repede:
- Cum ziceai nea Ioane ca o cheama pe aia de la Hollywood?!!

Si acum intrebare:

Ce i-ati cere Pestisorului de Aur... daca... hehe... l-ati prinde? O dorinta, una singura! Ce i-ati cere? :o)))

O lume minunata

Era o melodie pe care o canta Marius Teicu...

O lume minunata in care vom trai

Nuuuumai copii

O lume cu mult soare si mii de jucarii

Peeeentru copii......

la la la la... hai toti, in cor, putem sa fredonam? :o)

Sa aveti o zi buna! :o)

Contra curentului

Deja nu mai e simplu. Simply Red nu mai e doar fun and hobby and that’s it. Deja ma simt obligata sa scriu. Va dati seama ce efect aveti? E 10 jumate noaptea si ma mustra constiinta ca astazi au fost oameni pe blog si nu au vazut nimic nou. Cam de cateva zile nimic nou.

Nu sunt in cele mai clare si limpezi ape zilele astea. S-au scufundat corabiile. Rand pe rand. Olimpiada m-a secat de puteri fizice, mi-a dat pe la nas mirajul relaxarii si cand a disparut m-a readus la noroiul din Bucuresti. Si la ale mele, unele de care preferam sa uit.

As vrea sa scriu ceva frumos dar nu stiu ce. Sa scriu de bine. Pozitivisme. Dar ce? Hai sa incerc... Ma opintesc un pic, dar asta pentru ca stiu – nu e prima oara – ca scriind ma bine dispun. Ma fura peisajul propriilor mele ganduri si fug de cele rele. Deci:

1. M-am intalnit azi cu o colega care tocmai se ducea la aerobic si care imi spune:
- Am inceput anul in forta, cu puteri noi, plina de speranta.
- Si eu.. .Doar ca de cateva zile sunt cam cazuta, nush’ de ce, dar sunt. Parca am uitat de toate cele bune
- Pai cum asa?
- Pai uite asa. Nu sunt disperata, ca stiu ca imi revin, dar asa ma simt. Ca si batuta. Obosita, ingandurata, trista.
- Apuca-te de gimnastica. O sa te ajute.

De acord, foarte de acord. Chiar de maine dimineata vreau sa reiau bunul obicei din 2007, cand mergeam cu regularitate la sala. Din punctul asta de vedere, sunt pe val. Reusesc sa ma tin de dieta, nu mai mananc decat ce trebuie, beau peste 3 litri de apa pe zi. Am avut zile in care am baut si 4, si 5, si peste. Beau atata apa ca uneori am senzatia ca daca m-as intepa cu un ac ar tasni apa din mine ca dintr-o fantana arteziana. Am si slabit cam un kilogram in cateva zile. Ma rog, sunt pe val. Si, logic, sap transee catre... toilet. E de bine. Smile baby, smile!

2. Peste cateva zile implinesc 31 ani. Ce varsta minunata, unica, numai a mea, numai o data in viata. Hm... oare? Nu stiu altii ce simt, dar eu cand ma gandesc la 31... nu prea simt mare lucru. 31 – ce cifra e si asta ? Nu imi spune mai nimic. Eu tot la 22 ma vad, cu fustita mea gri si pantofiorii negri, zburdand zglobie prin Sheriffs unde imi dusesem prietenii la o pizza (asta era un eveniment in viata de student – sa mananci o pizza la restaurant... hehe...)

3. Azi am consemnat parca prima mea zi de munca adevarata-adevarata pe anul asta. Adevarata in ideea ca deja am o gramada de restante si ploua in Inbox cu e-mailuri. Si, asemeni cosmarelor de la 5 dimineata, ma chinuie intrebari gen... ‘oare cu proiectul ala ce s-a mai intamplat?’ sau ‘cand am decis noi ca folosim posta in loc de curier ca sa trimitem plicurile alea?’ sau – mai grav asa... - ‘e legala chestia asta pe care vrem noi sa o facem?’

Parca am dormit si in timpul asta lucrurile au mers inainte, ca o consecinta a propriilor decizii de mai demult, luate in deplinatatea facultatilor mintale – deplinatate si facultati la care ma cam uit chioras chiondoras acum. Hu? Miiii? Yes, baby... iuuu... Trebuie sa ma asez si sa ma gandesc de ce am facut asa atunci. Refuz sa cred ca nu am avut macar un temei plauzibil. Refuz.

4. Azi noapte am vazut American Gangster. Nu. Gresit. Ieri l-am revazut pe Denzel Washington. Denzel (a se citi exact cum se scrie, pls, in semn de rasfat si apreciere) este unul dintre cei mai good looking, attractive & charismatic barbati din cate am vazut eu. Pupila mea se comporta special la contactul cu acest chip, se gudura, cocheteaza, se dilata a rasfat. Asa e lumea asta a chimiei. Denzel pentru mine e... o clipa de bine, in orice ipostaza. Bine si cand e good guy, bine si cand e bad guy. Si, da, va recomand (si) filmul. :o))

5. Azi am pus bazele unui ‘proiect’ mai vechi, nascocit impreuna cu o colega: ne-am propus noi mai demult sa ne facem propriul coltisor, o oaza de ‘noi’, in care sa punem diverse figurine, jucarii, mutzunachi micuti si cine stie ce alte nebunii mai gasim sau cream (adica ea creeaza, ca are mana si eu admir, ca imi place cum le face). Si azi am pus mana de la mana si am format ‘locul’. Este populat de personaje miniaturale: un iepuras, 2 pui, 1 soricioaica Mickey Mouse (adica mi s-a spus mai tarziu - mada Minnie Mouse!! ca uitasem de ea), un ursulet, 2 stelute din hartie - toti langa un cactus mic, 'padurea magica'. Maine mai duc un personaj, il scot de la mezat si il pun sa troneze langa ceilalti. Fac o poza si va arat. E dragut locul.

OK. Nu am reusit sa ma binedispun. Mi s-a facut doar somn. Si cum de maine diminetile incep la 5, pentru ca trebuie sa ma duc la gimnastica... ma retrag in glorie. Scuze pentru o stare de spirit nicidecum de impartasit. Asta e... trecem a bad day pe raboj. Sunt bune si zilele astea after all. Promit sa ma scutur. Big girls dont cry, do they??!!!

PS: Raboj - bun cuvant la mima! :-D

Olimpiada Relaxarii

Am ajuns acasa, da. Si am o mare problema. Sunt intr-un loc in care nu as vrea sa fiu. Nu mai vreau acasa la mine, la biroul meu, in orasul meu... As da orice sa ma intorc in Muntii Vrancei, in the middle of nowhere, acolo unde se aud stropii curgand din turturii de pe casa, cainii latrand a pustiu si ecoul vantului prin brazi... Si unde puiul are gust de pui, si ardeiul iute se ratoieste la tine de nu te vezi, si prajiturica de pe masa e... de casa. Si gogoneaua.. .gogonea, castraveciorul murat este per-fect si gogosarul... delicios. Unde aerul miroase a brad si singura legatuira cu civilizatia este televizorul. La care nici nu m-am uitat de fapt. A, si unde toti nu aveam nimic altceva de facut decat... sa ne intrebam: noi acum ce mai jucam? Ce mai facem ca sa ne relaxam??!!!

Am revenit, intr-adevar. Cu regrete enorme. Voi daca v-ati intoarce de la Olimpiada Relaxarii nu ati avea regrete? Va spun eu, sunt in depresie de cand m-am intors. Pana maine pe la pranz imi revin, ca ma apuc de treaba, dar nu pot sa nu fiu nostalgica.

Olimpiada Relaxarii... Adica nu doar ca stai cat vrei, cineva mai are si grija sa iti dea de toate, la indemana, numai ca sa te relaxezi. C-asa-i in teambuilding: unii au grija sa iti ofere tot ce iti trebuie ca tu si colegul sa creati un... bond special, legaturi care sa te tina cel putin un an, pana la urmatorul teambuilding :o).

Asa de rau imi pare ca s-a terminat incat numai cand ma gandesc ca maine incep serviciul ma apuca depresia. Si mai rau. Dupa o saptamana in care am pictat pe sticla, am invatat sa facem origami, am impletit cu andrelele si am gatit prajituri contra-cronometru... dupa ce am jucat mima in fiecare seara pana la 2, 3 dimineata... Cui sa ii mai arda de munca?

Nici nu mai am chef de scris. Nu imi place sa lenevesc, dar acum sunt trista. Vreau inapoi la Olimpiada. Vreau inapoi! :o(

Am o datorie insa. Am promis celor prezenti ca voi pune aici o parte din cuvintele pe care le-am mimat. Deci lista asta nu este completa... Stiu sigur ca am uitat de o multime de alte cuvinte geniale, pentru care ne-am dat de ceasul mortii sa ii intelegem pe cei din fata noastra, sau pentru care am ras pana la lacrimi. Iaca:

antagonic
ipohondru
octogenar
amant
gainat
schisma
clisma
inchegat
hrana
corcodus
elixir
barometru
paradigma
cosmgonie
boare
craiasa
nimfa
vid
efemer
afinitate
periferie
buimac
coruptie
birocratie
dobanda
procedeu
masochist
epava
erata
ambrozie
embargo
boicot
epilog
simbrie
angoasa
nailon
codobatura
ornitorinc
potarniche
filantrop
cneaz
chezasie
concret
chirilic
cinic
chic
fistichiu
fraternitate
plauzibil
fundament
valoare
principiu
pigment
garantat
surogat
embolie
boroboata
cash (stramb)
fixat
versat
absolut
abstinent
vajnic
speologie
augmentativ
pamflet
promiscuitate
auster
hidraulic
capacitate
spontan
precaut
catod
vivace
specimen
freamat
meleag
erudit
fluctuatie
purificare
mima


PS: Asta e postul in care am corectat cele mai multe greseli de scriere. Mi-am iesit din mana rau de tot dupa atat relaxare. Casc... As mai juca o mima. As sta pana la 5 dimineata sa joc mima, as dormi strictul necesar si as lua-o de la capat. Asta si pentru ca mi-au venit la idei noi de cuvinte... hehe...

Maine poate vin si cu poze.... Maine poate imi revin....

Gone with the wind....

Voi disparea o vreme din peisajul virtual... Ma duc intr-o vacanta la vacanta :o) si am un feeling deosebit ca va fi bine. De dincolo de sticla, ascunsi sau activi... voi imi veti lipsi oricum!

O saptamana frumoasa!

PS: sa va spun eu cand nu ar strica sa va mai ganditi la mine??!! Hai sa folosesc 1000 cuvinte cu o imagine.... :o)


Hugs & kisses!

Team spirit

Va fac cunostinta cu... toate colegele din departament :o)
Nu-i asa ca-s frumusele foc? :o)
Care va face cu ochiul mai mult?! E? E? :o)

O-ja! O-ja! O-ja!

Fetele dragutele care mi-ati adus oja.. mi-ati facut ziua, stiti, nu??! 'Colectia' mea creste vizibil, cu cele pe care mi le-am luat in weekend inclusiv.

Imi plac momentele astea... Ce mult conteaza un gest, mic, mare, dar de bine, na-tu-ral si spontan. Ce minunat ar fi sa putem oferi astfel de clipe mai des celor din jur, cat de mult s-ar schimba lumea noastra, a altora, lumea toata, daca am zambi mai des, am fi mai generosi si mai dispusi sa daruim timp si atentie celui de langa! Scuzati-mi efuziunea evident influentata de niste banale sticlute de oja colorata. Thing is... daca nu recunosc emotia cand o traiesc, atunci cand?! Cand e deja amintire?

E minunat sa iti dai seama de BINE si sa il savurezi. Exersez de ceva vreme chestia asta si incepe sa imi iasa. Mi-am dorit mult sa fiu mai pozitiva si mai optimista si pentru asta, printre altele, mi-am propus: sa caut, sa recunosc, sa constientizez si sa traiesc clipa de bine. Mi-am dat seama intr-o zi ca ma trezeam prea des in reverii de genul: ce frumos era cand... ce minunat era pe vremea X... iti amintesti de Y? foarte misto ca persoana... Etc.. etc. T-o-t-u-l la trecut. Oare unde eram cand se petreceau lucruri frumoase cu mine? De ce nu faceam un efort sa imi dau seama ca sunt asa multe bucurii mici care apar si trec pe langa noi... ca si cand nu ar conta?

Nu stiu. Dar stiu ca nu vreau sa mai fiu asa.

Azi am unghiile negre. Ma holbez si ma minunez: ce cool. Cool. Maine albastre, am promis. Poimaine nu stiu. Dar sigur va fi cu veselie. Conteaza... fie si de la o amarata de unghiuta. :o)

Se stie....

... de catre toti ca rezolvarea oricarei probleme nu mai incepe cu acceptarea faptului ca ai o problema ci... cu o cautare pe Google. :o))

Un mesaj de bine pentru fiecare! :o) O saptamana excelenta!

SI LA MULTI ANI ELENAAAAAAAA!!!!! Frumos la varsta asta magica, nu? :o)

Medicament

Mi-a placut mult ce va ofer mai jos. Cautam informatii despre un medicament de care am nevoie si, cand colo, aduce bunul prieten Google 'medicamentul'...

Pietre-n cale, mereu pietre
Nime-n bezna nu ma-ndreapta
Pan' la tine nici o piatra
Nu mai vrea sa-mi fie treapta.

Lung e drumul, ceasu-i lung
Rogu-ma, ma rog intr-una
Noaptea sa-mi ajute luna
Pan' la tine sa ajung.

Pietre sunt si iarasi pietre
Pe poteca mea de dor
Greu se lasa, greu se lasa
Dumnezeul pietrelor.

Cantec de noapte / Lucian Blaga

Ca sa arat cu degetu'... chic!

Declar deschis sezonul unghiilor colorate. Mi s-a pus pata. Am mai avut eu o tentativa mai firava anul trecut, dar acum chiar vreau sa imi fac de cap. Daca ma lasa si Regulamentul de Ordine Interioara din firma, desigur. Daca nu... o sa primesc probabil o mustrare si o sticla de acetona. Seara mi le fac din nou.

Mai jos, prima culoare, de la Revelion (instrumentul e o dovada ca sunt prietenoasa, pe bune!). Zilele astea m-am jucat cu gri metalizat, revin cu negru zilele urmatoare.



Am primit de Craciun de la o prietena un set foarte tare: oja neagra si niste aplicatii artistice – albe si negre - care se lipesc pe unghii. Pe cele albe le-am folosit deja, m-au tinut doar 2 zile pentru ca nu mi-a dat prin cap la timp sa dau peste ele cu un lac incolor. Anyway, m-am dat mare la party de Sf. Ion cu noul meu look la nivelul unghiilor. Hi-ha! Albele... le pastrez pentru momente speciale si combinatii fantezie.

Pentru my spirits go high up and fly m-am decis: cumpar tot ce imi pica in mana in materie de oja in culori ciudate. Mov, galben, verde, gri, albastru, maro turbat, indigo... Orice. Daca va intalniti cu ceva iesit din comun, cumparati pentru mine – platesc la greu, inclusiv comisioane. Nu ma astept sa si gasesc foarte usor culorile la care visez eu , dar merita incercat. Mi-au facut ochii cerculete cand am vazut imaginile de mai jos.





E? E? Mi having time for stupid things, right? (Intre noi fie vorba... poate ma reprofilez in cateva luni: Andreea manichiurista... Daca pica si banu’... de ce nu? :o)

Am facut si eu...

5 luni de blog astazi. Si am ramas fara cuvinte pentru ca am dormit doar 3, 4 ore azi noapte, si acum as da orice pentru ca sa nu fiu la birou, ci acasica la mine, intre perne si paturi pufoase, cu nani langa catel cu levantel si mai am putin si adorm si visez, treaba mea ce visez, treaba mea... nani meu... mmm... guuud naiiiit.....................................

Si... cand te mariti?!

Patru din cinci persoane cu care ma intalnesc si pe care nu le-am mai vazut de ceva vreme ma intreaba cu cele mai ‘calde’ ganduri: Si... cand te mariti? Jucam la nunta anul asta?

Daca cineva dintre cei ce citesc aici au in obicei sa scoata intrebari de genul asta din buzunar... as vrea sa le spun asa: este cea mai de k-a-k-a-(o) intrebare pe care i-o poti pune unei femei care a trecut de 30 ani si e singura pentru ca... nu are altceva mai bun de facut! Ingroasa randurile statisticii, se bate cu alte doua, trei femei (evident: mai bune, mai frumoase, mai destepte) pe cate un barbat. Daca nu cumva prin Bucuresti proportia e dubla. 4-5 femei la un barbat. Zic si eu din zvonuri, nu cunosc exact.

In jurul meu exista persoane care ma intreaba chestia asta cu r-e-g-u-l-a-r-i-t-a-t-e. Ma pun in cea mai mare incurcatura evar, si nu stiu cat voi mai rezista pana la o izbucnire care risca sa devina antologica. Deocamdata inca ma stapanesc. Fireste ca faza in sine ma lasa cu un gust mai amar decat cele mai amare regrete si lipsuri ale mele. Si simt ca educatia data de mama si tot ce am invatat despre bun simt si respect se transforma in catuse. Lanturi care ma tin sa nu ii spun cate ceva in replica la intentia ce ma ‘copleseste’.

Sa lasam generalitatile: mie cel mai des mi se intampla cu femeile - amice actuale si mai vechi, vecine, colege actuale si foste, personalitati mai tinere sau mai batranele din familie, matusele verisoare etc etc . De regula – femei maritate. Mai ales ele sunt imbatabile in ce si-au propus: sa scoata femeie maritata din orice alta femeie din jur. Pana la urma, la faza asta toate sunt niste 'personaje de duzina' din puncul meu de vedere. Pentru ca oamenii si prietenii a-d-e-v-a-r-a-t-i nu ajung sa ma intrebe asta pana la a deveni agasanti. Discutam problema deschis daca ii intereseaza, o lamurim pe toate fetzele si nu e nevoie sa intzepe gratuit.

Ce se intampla cand cineva ma intreaba daca ma marit in curand?

- Si... hihi... ce mai e nou... Cand te mariti? Hihi... L-ai gasit?.. hihi

STOP. Hihi. Faza e ca inaintea ta, ‘prietena’ mea nemaipomenit de iubita si draga, m-au mai intrebat cinci, sase persoane acelasi lucru. Si ele tot empatice si cu bun simt pana la cer si inapoi si inca pe atat! Si daca bine imi aduc amintesc - ultima data cand ne-am vazut tot asta m-ai intrebat, si la telefon cand am vorbit tot pe acolo ai batut in discutie... Si – cele mai interesante noutati pentru tine: de fiecare data eu am sfarsit sifonata, amarata, cu nod in gat si din bun simt nu ti-am spus nimic pentru ca nu am vrut sa tai discutia atunci, acolo, cand mi-ai intins tu mingea la fileu pentru ca sa faci rost de confidente gratuite. Ca stiu ca asta ai vrut.

Si pana sa iti raspund, intr-o fractiune de secunda, ma intreb oare de ce o faci si regret ca nu prea am cum sa iti raspund exact asa cum as vrea, in exact clipa in care ma intrebi. Raspunsul instinctiv si fara perdea care imi vine minte este unul extrem de simplu:

- Fukc-off! Iar revii pe subiectul asta care - pare-mi-se mie - nu e deloc problema ta?!! Eu te intreb pe tine de cate ori ne intalnim de fata cu toata familia daca... mai faci pipi in pat? Sau daca l-ai prins pana la urma pe barbata-tu cu colega aia de la birou care ii purta sambetele prin intalniri? Sau daca mai faci bilute si le papi in timp ce stai la semafor? Asa fac eu de obicei? Ma leg insistent, de fiecare data cand te vad, de durerile tale adanci cand noi nu intram in tandreturi mai niciodata? Nu cred.

In schimb, iti zic politicoasa:

- Poftim? Daca ma marit anul asta?

Vezi bine ca reiau intrebarea ca sa imi dau timp sa ma gandesc la un raspuns plauzibil, care sa nu ma faca sa rosesc, din care sa nu imi vezi tu si cei din jur nici frustrarea, nici necazul pentru ca eu nu am chef sa impartasesc asta cu tine. Si pentru ca habar nu ai tu ce raspuns lung inseamna de fapt aceste cateva cuvinte seci...

- Nu, nu ma marit inca.

Si nici cate se ascund in zambetul atat de fals si vezi-doamne detasat pe care ma straduiesc sa ti-l arborez fix in clipa in care ma privesti iscoditoare, parca arzand de nerabdare sa mai afli cate ceva din drama mea. Uneori, m-a tentat sa ti-o tai:

- Asta m-ai intrebat si data trecuta cand ne-am vazut. Vad ca te preocupa tare mult starea mea civila. Te anunt eu cand apar noutati, pana atunci... scuteste-ma cu grija asta exagerata!

Hai sa iti spun de ce NU o fac. Din spirit de conservare. In clipa doi as fi cea mai bitchy, mai nesimtita si mai nesuferita verisoara, amica... colega. Adica ce faci tu nu e gresit. Dar daca eu mi-as permite sa raspund direct cu cealalta fata a monedei.. m-as arde. De fapt... de aia nu ma ia nici unul, ai zice, ca sunt a naibii...

Si atunci, decat sa imi pun paie in cap, mai bine tac si iti raspund de suprafata, ba chiar incerc sa te conving de aberatiile mele. Asta e.. ma straduiesc sa ti-o trag intr-un fel sau altul, prea vrei totul pe tava.

Ce ai intelege tu daca ti-as spune:

- Da, uite ca sunt tot singura, nici atat sa ma marit curand si habar nu am cand o sa am o familie si copii... Ce pot sa fac? Merg mai departe.. blah blah blah

Se merita sa fie omul sincer cu tine? Sa iti aprecieze grija? Care grija? Grija de o barfa mica si de susoteli pe seama mea sau a altora ca mine cu alta verisoara / amica / vecina? Mai bine te aburesc si eu zambind...

- Nu ma marit, nu ma marit...

Mai grav decat ca ma intrebi again and again mi se pare faptul ca insisti cu iscodeala.

- Tot singurica? Nu ai pe nimeni?

Relaxeaza-te. Nu iti voi strica ziua spunandu-ti ca mi-am tras un super iubit si frumos, si destept, si cu bani, si cu... ma rog... ce cauti tu din lumea ta ingusta si nu ai. Orice te-ar satisface pe tine.. iaca: am eu. Nu iti voi spune asta, pentru ca am anii aia de acasa, de la mama. Ce-i drept, o cam meriti. O cauti cu lumanarea, numai ca prin faza asta absolut enervanta cu maritatul meu volens nolens, asa ai cazut in ochii mei si asa ‘drag’ am prins de tine... incat ai ajuns sa contezi prea putin. Nici daca ar fi adevarat nu ti-as spune. Si stii ce... cred ca asta chiar te-ar ustura. Ca nu imi esti confidenta, nu ai participat niciodata nici la dramele mele, nici la fericirile mele. Nu ai o sursa de barfulita sau de compatimire ieftina.

O sa ma opresc aici, desi as putea sa continuu cu ce simt eu cand tu revii si imi spui ingrijoarata....

- Ar cam fi timpul sa faci ceva... stii... fuge iute timpul si iti trebuie si tie un copil acolo...


Mai sa fie... Ca bine zici... Si eu care nu am ceas...

Papilele mele de sarbatori

Acuma, daca v-a placut salata si insistati atat, revin. Reteta de mai jos a venit intr-un anumit context. Cert e ca gazdele de la Craciun s-au intrecut pe sine. Au pregatit mancaruri usoare si bune de te lingeai pe degete. Nu am avut porc la masa de Craciun si am supravietuit. Garantam :o). Si masa a aratat cam asa:






















Si au organizat un Secret Santa party – adica toti a trebuit sa aducem cadouri pentru toti. Si toate au fost puse in jurul bradului si lucrurile au aratat cam asa:

SI: a mai urmat si un revelion in acelasi stil dar nu am decat poze cu personaje in pijama si nu se cade. Asta a fost. Hai sa fugim la masa... imi ploua in gura de o dieta! :o)

Best winter holidays evar! Thanx girls and guys! You za best!

Pentru papile fericite

In programul zilei de astazi, o reteta care garanteaza fericire maxima pentru toate papilele gustative evar intalnite. Noi am degustat-o la Craciun, ne-a placut si am declarat-o ‘best of’ in seara aia. Mult inspirate cu alegerea lor, Oana, Ioana si Cristi (obrigazi sadea) au facut-o si pentru Revelion. Asadar, fericiti-va papila cu...

Salata de vinete si ardei copti
De la Oana si Ioana si Cristi
De la Craciun si Revelion pentru orice alta zi din an si din viata

2 vinete
6 ardei capia rosii
2, 3 ardei iuti
1 legatura de patrunjel verde
usturoi dupa gust
otet balsamic si otet de otet :o)
ulei de masline si ulei de ulei :o)
sare (sau nu sare... numai voi stiti cum va place :o)
piper de piper

1. Vanata (intreaga) se spala, nu se curata de coaja, se taie felii rondele, subtiri. Acestea se prajesc in tigaie, pe o parte si pe alta, in putin ulei de ulei, pana se rumenesc usor. Fiecare felie se scoate din tigaie, se sareaza putin, si se pune pe un servetel de hartie, pentru a se scurge de ulei. Cam asa se procedeaza cu fiecare bucata de vanata – ca sa iasa ingredientul bun si gustos si sa fie salata prietenoasa cu ficatul.

2. Leguma din familia solanaceae denumita ardei se coace (pe plita/tabla sau in cuptor; personal recomand tabla). Ardeii capia se curata, se sareaza, se rup fasii lungi. Ardeii iuti se curata si ei, dar se taie bucatele mici (va rog sa faceti asta... am nimerit eu o bucata mare la Craciun si am vazut... nevazutul pe care voi nu vreti sa il vedeti, trust me :o)

3. Se pregateste un sos dupa gust din: otet balsamic (care e dulce), otet de otet (care e acru), ulei de masline (care e cum e), usturoi pisat (care e din familia liliaceaelor), sare (numai daca NU ati pus si pe legume), piper (de care vreti voi).

Cantitatile pentru acest sos sunt relative cu imaginatia si pofta voastra – eu as merge pe mai putin ulei si mai mult otet balsamic si otet de vin, care sa mai taie din satietatea vinetelor prajite. La o tava de salata, va trebuie cam o cana de 250 gr de sos. E ideal ca legumele sa ‘shada’ o vreme in sosul asta... (ah.. imi ploua in gura...)

4. Suntem aproape gata. In tava in care veti servi salata se pun, in straturi: felii de vinete, felii de ardei capia si felii mici mici mici, presarate ici colo, de ardei iute. Cand vreti voi, intre straturi, turnati cate putin sos. La final, il puneti oricum pe tot :o).

5. Conform cu poza, patrunjelul se macelareste dupa bunul plac si se arunca intr-o ploaie de buna dispozitie – care de altfel sper sa va urmeze si cand savurati salata.

E delicioasa. Garantez!

Imi da si mie cineva la schimb o reteta buna? Plec cu echipa de echipa in teambuilding si ma gandesc sa le gatesc ceva la minut. E? Ma ajuta cineva?

Unde nu-i cap...

Ma enerveaza ca sunt dezordonata. Am ajuns sa ma supar eu pe mine ca nu imi pun lucrurile la loc. La dulap am inceput sa tin mai mult in ultimii ani, acolo e relativ ordine si am grija o data la cateva saptamani sa le mai asez, dupa nevoi si sezon. In rest insa, si mai ales in documente, i really suck.

Dau regatul meu acum pentru certificatul meu de nastere. (Ei nu, nu ma marit, nu de aia am nevoie de el.) Am nevoie pur si simplu si nu il gasesc. Si stiu de ce nu il gasesc, ma uit in oglinda asta de mai jos si vad vinovatul. Apropos – am botezat oficial obiectul ca fiind ‘oglinda magica’ si voi reveni la ea ori de cate ori trebuie!

In casa mea exista cel putin patru locuri separate, in care am ingradamite acte, chitante, facturi, cereri, buletine de analize, informari de la banca tot ce consemneaza intr-un fel sau altul o chestiune legala si de care parca nu m-as desparti imediat. Habar nu am de ce – cred ca paranoia asta vine din trecut, de pe vremea cand ai mei pastrau tot si traiau cu spaima ca cine stie cine vine in control si trebuie sa demonstram ca ne-am platit datoriile. Peste toate, mai vine si mama, care pune deoparte pana si felicitarile si anunturile de la primarie – alea pe care le gasim in cutia postala de cate ori se apropie cate un moment electoral.

Imi cad toate in mana si imi zic – pe asta o pastrez, cine stie cand am nevoie de ea. Si o pun undeva ‘la indemana’. Cand gramada se face suficient de mare cat sa ma enerveze, in loc sa le sortez si sa arunc ce nu imi mai trebuie, le iau pe toate si le pun ‘bine’. Intr-unul din locurile astea ‘speciale’. Ha!

Mai nou, de cand mi-am montat biblioteca, am alt gand: o sa imi cumpar cutii, bibliorafturi si dosare si o sa le sortez pe toate, o sa le pun in ordine, o sa etichetez totul, o sa fac liste cu sumarul continutului... O sa fac si o sa dreg. Nu am facut nimic, iar ma dau de ceasul mortii dupa certificatul asta de nastere de care am nevoie...

Apropos de vazduhismele mele legendare, cea mai tare faza mi s-a intamplat acum doi sau trei ani, cand Principessa m-a invitat sa fac sarbatorile de iarna la Budapesta. Accept invitatia si abia dupa aia, cand mai erau doar doua saptamani si trebuia sa plec, imi dau seama ca nu am pasaport. Adica expirase. Caut pasaportul si ma dau (si atunci!) de ceasul mortii, dar nu il gasesc in timp util. Toata povestea cade, firesc, pentru ca atunci cand l-am gasit nu mai aveam timp sa il reinnoiesc. Trec lunile, se duce iarna, vine primavara. Uitasem deja intamplarea de la Craciun, imi vedeam de viata, cand vine a doua invitatie: sa fac Pastele la Budapesta! Oamenii binevoitori si draguti, eu accept fericita, imi fac toate planurile cum se cuvine, imi iau bilet de tren, cuminte, incep sa imi compun incet, incet bagajele – ca orice om care se respecta. Si incep cu AMR-ul. Mai sunt 5 zile, 4, 3, 2... Cu o zi inainte de plecare, eram in metrou, ma gandeam la ce trebuie sa mai iau cu mine si, printre altele, imi zic: Actele, sa nu uit actele – biletul, pasaportul... SI dintr-o data, imi impietreste fata. Cred ca am afisat un rictus de zile mari, iar mintea mea a fost inundata de un singur gand: pa-sa-por-tul... pa-sa-por-tul... Adica pasaportul ala pe care nu il am... Trebuia parca sa il reinnoiesc... dar am uitat... am uitat... Mi-a fost groaznic de rusine de ei. Nu mi-a mai pasat nici de bilet, nici de bagaje, nici de nimic... Cat de lamentabil poti fi in astfel de situatii ? Ce scuze sa mai gasesti? Vrei sa bagi capul in nisip, fluieri a pustiu, iti pui dopuri in urechi si te faci ca nu s-a intamplat nimic. Si cand ramai singur cu tine iti dai palme, musti din tine, te certi pana ragusesti. Bai sa fie... chiar in halul asta de aeriana esti? Da-o incolo de treaba!

Habar nu am ce scuze mi-am gasit intre timp de acum nu imi gasesc certificatul de nastere. Chestia asta cu debandada dintre hartoagele mele se relfecta si in altele pe care le fac. Sunt de neinteles: predic despre organizare, detalii, ordine si cand colo, exact unde trebuie, ma faultez pe mine insami si imi distrug neuronii in loc sa am hartiile esentiale la doua secunde distanta de mine.

Un ultim exemplu, ca dovada ca aschia poata sa sara departe de trunchi. Mama este una dintre cele mai organizate persoane pe care le-am vazut vreodata. Eram mica si imi amintesc ca pleca dimineata devreme la serviciu, dar nu simteam asta niciodata – nu ne trezea din somn, nu facea nici o miscare anapoda, nici macar nu aprindea lumina. Si asta pentru ca mama nu avea nevoie de lumina ca sa se imbrace. Isi lua hainele din dulap pe i-n-t-u-n-e-r-i-c, pe dibuite: stia unde si-a pus toate lucrurile si le recunostea dupa textura materialului. Tot: tricou, bluza, fusta, pantalon, chilot, ciorap, esarfa, batista. Tot. Acelasi lucru, aceeasi ordine este peste tot in jurul ei si astazi. O invidiez. Si ma uit in oglinda: tu de ce nu semeni deloc cu ea? Ha? De ce??!! Me mad with me. :o(

PS: Asta e postul meu cu numarul 100. Asa imi trebuie. Sa fie de rau :o(

Cine face diferenta??!!

Cea mai tare dintre felicitarile corporate de Craciun pe care le-am primit anul asta – si care, culmea, a zacut pe birou neobservata pana azi – este de fapt un carton pe care stau scrise cateva cuvinte:

“Cine poate sa faca diferenta in 2008?”

In dreapta, lipit cu silicon, un fel de business card holder, insa mult mai subtire, finut, din inox mat. Cu intrebarea asta in minte, deschid cutia si... surpriza... inauntru vad O OGLINDA.

M-a trecut un fior. Fior de fior. Daca va chinuie intrebarea de mai sus, va astept la cutiuta. E de ajuns sa aruncati o singura privire inauntru, va da raspunsul instant :o).



PS: Felicitarea vine de la o companie de afara - Stucki. I-am sunat si i-am felicitat. Foarte tari!
PPS: Postul asta este in directa legatura cu cel de mai jos. Asta fiindca tot ma chinuie temerile.

Scroll pe culmi

M-am apucat de treaba. Pe bune. M-am apucat. Am inchis pana si yahoo messenger si nu am mai plecat urechea la ce vorbesc colegii. Hotii astia de timp... tz tz tz...

Am deschis calendarul de proiecte pe 2008, construit cu sarguinta inca de anul trecut. Randuri, coloane, casute colorate, toate proiectele de peste an, lunile cand se intampla, bugete, responsabili... Si eu, eu ce fac? Scroll down... scroll down... down... si scroll right... right... right :o( Imi vine sa mangai ecranul, blajin asa, calm si cuminte, ca inainte de furtuna. Si nu vreau sa ma gandesc la ziua in care voi simti nevoia sa fi avut puterea sa dau ‘delete’ la toate casutele astea si sa scriu doar una singura in locul lor: vacation. :o)

Numai eu stiu ce de surprize se ascund in spatele a cate 2 sau 3 cuvinte din tabelasul asta. Customer Event. Hai nu zau! Simplu ca buna ziua. In 2006-2007 am mai avut 2 cuvinte din astea magice intr-un tabel la fel de carismatic si nuantat: Area Meeting. Pfui, ce simplu! Am muncit aproape un an pentru un eveniment de 3 zile cu super fitze si super asteptari... Jumatate din 2007 nu am facut nimic altceva, a iesit foarte bine dar eu habar nu am cum a trecut acea jumatate de an. Adica... eu unde am fost intre ianuarie si iunie? Am mancat? Am respirat si altceva? Am iubit? M-am mai dus acasa? Cum era casa? Mama ce nevoi avea? Prietenii mei ce faceau in timpul ala? Lumea mergea inainte? Cum? Hehe... va spun extrem de sincer: nu imi amintesc mai nimic din ce s-a intamplat in prima parte a lui 2007. Si totul a plecat tot de la un tabel din asta in Excel. Funny, isn’t it?

Revenind la tabel, pe cateva randuri mai jos citesc culmea ‘simplitatii’ intr-un singur cuvant: promotie. Asta e exact ca in poante si culmi. Imi place fantastic culmea cruzimii: sa iti omori timpul. Tot timpul. Cu munca si proiecte.

Toata buna mea dispozitie incepe sa paleasca. Toata puterea acumulata in vacanta se cam duce pe apa sambetei. Noroc ca stau bine cu simtul umorului. Cum!!?? Intreg ‘aliotmanul’ meu de sperante si vise sa se-mpiedice de-un ciot de tabel in excel cu proiectele pe 2008? Nu bun, nu bun deloc. Sper sa imi revin. Si va spun eu cum: punand limita in toate. Dibuiesc eu pragurile limitelor astora... Incet, incet... dibuiesc... Daca nu... vai de mine!

PS: Bonus pentru cine a ajuns pana aici (sic!) - alte culmi simpatice:


culmea casniciei: sa-ti sara randul
culmea dragostei: sa te-ndragostesti de tine si sa-ti dai intalnire la restaurant
culmea geloziei: sa te desparti de iubita/nevasta/amanta pentru ca s-a-ndragostit de tine
culmea habitatului: sa locuiesti intr-un bloc notes!
culmea sovaielii: sa ezit, sa nu ezit...
culmea melancoliei: sa cazi pe ganduri si sa-ti rupi mana
culmea politetii: sa bati la usa si cand iesi afara
culmea prostiei: sa fii prost degeaba.

Poanta zilei

Si eu pe Internet, ca tot omul, in prima zi de munca... Si dau peste pagina asta si ma tin cu mana de burta de ras. Enjoy it! Este foarte reala - asa arata 'Page cannot cannot be displayed' la BBC America. :o)

Feeling sick

Am zis candva ca nu aduc pe blogul meu subiecte legate de politica si politicieni, primari, edili, vedete de 2 lei, Gigi Becali, sport si Mutu si Consuelo si Chivu si iubita lui ziarista si tot felul de sucuri si prajituri din astea care se vand ca painea calda in media si (din cate am vazut din pacate) si pe alte bloguri pe care le citesc constant. Fiind in vacanta insa, am tot avut televizorul in background si am ascultat stiri, stiri, stiri. Cel mai mediatizat subiect al acestor zile: absenta lui Videanu din Bucuresti in ziua de 3 ianuarie si cum il acuza presa ca ne-a mintit el pe toti, in direct, la televizor, spunand ca in oras, in mijlocul urgiei.

M-am saturat sa ii tot aud numele si fiecare jurnal sa inceapa cu aceeasi poveste care oricum nu rezolva nici o problema (daca era sa existe una). A mintit si a fost prins cu matza in sac. Mare fas! Nu stim toti ca suntem spectatori la o mare tragi-comedie si ca la finele ei iesim din sala de teatru pierzand ceva? Timp, nervi, bani, valori... Din joaca asta de-a democratia nu ne alegem decat cu niste iluzii, iar domnul Videanu ne-a vandut si el la inceput de an o gogosica. De ce trebuie sa ii dam atat de multa atentie?!

Sigur, explicatia rezida - ca de fiecare data cand vine vorba de bombe din astea speculate ieftin - in rating, audiente si vendete de orice tip eventual surprinse in direct (asta vine ca cireasa pe tort si vad ca toate transmisiunile telefonice transmise la stiri cam asta urmaresc in ultima vreme – confruntarea unor opozanti in direct si, de ce nu, niste scantei aprinse de catre ziaristi pe langa iasca dintre interlocutori).

Paranteza mai mare, ca nu ma pot abtine: astazi, in nu stiu ce oras, acoperisul unui bazar a cazut sub presiunea si greutatea zapezii care se acumulase pe el. Erau oameni acolo, care au fost surprinsi de incident. La N24, prezentatoarea expune situatia si se grabeste sa anunte un lucru evident neverificat: peste 20 de persoane au fost ranite in acest incident! Suntem acum in legatura telefonica directa cu nenea X de la nu stiu ce comitet special pentru situatii de urgenta. Domnule X, exista victime? Ala zice foarte clar: nu exista victime. Nu exista raniti, nimeni nu a avut nevoie de ingrijiri medicale, oamenii au reusit sa se retraga la timp. La care tipa replica: Nu exista victime, sigur ? Nu, raspunde omul. Si ea: Cum, nici macar nu s-a speriat nimeni ? Nu a facut nimeni o criza de panica... ceva? Cu alte cuvinte: da-mi domnule o drama aici, cum sa ma prezint ora asta fara nici o victima... ai innebunit? Spune-mi ca i-a cazut unuia inima de frica, spune-mi de vreo batranica lesinata de spaima, da-mi ceva daca nu ai nici un ranit. In-cre-di-bil!

Sa revin, deci altceva mai bun nu avem de facut decat sa coasem si descoasem in jurul lui Videanu. Unu la mana, ca e treaba lui ce a facut si unde a fost, primar... neprimar, are si el dreptul la zile libere si nu vad de ce trebuia sa fie aici pe 3. Nu vad. Si personal nu ma intereseaza daca a mintit sau nu. Si sa presupunem ca a mintit. What’s new, people? De ce ne tot varati atata pe gat subiectul asta de parca asta ar fi prima si cea mai groaznica minciuna ever?

Doi la mana, daca Videanu era la datorie lucrurile se petreceau altfel? Ei ashi! Dadea el un telefon SUS, in cer, si nu mai ningea atat de tare poate... ca de rezolvat nu se rezolva problema mai mult ca sigur.

Trei la mana, Videanu are si el oameni in subordine. Platim din banii nostri sute de angajati, exista primari de sector, consilii, comitete si comisii de care nu auzim decat cand vine vorba de injurat si acuzat. Plus: exista contracte cu firmele de specialitate, care aveau obligatia sa iasa urgent in drum si sa isi faca treaba. Si sa si-o faca bine.

Patru la mana, nu mai bine se organizau colegii nostri din presa si televizune si ieseau ei insisi in drum sa dea zapada de pe strazi, sa fie un bun exemplu de urmat? Daca tot sunt formatori de opinie si pot face o schimbare in lume, cum ar fi fost sa ii vedem pe toti la televizor, cu lopata in mana, aruncand unde trebuie zapada din jurul masinii, descoperind locurile de parcare si poate curatand terenul si pe stradute laterale? Ehe... nu, ca e mai usor sa stam la barfa si analizand calitatea sau cantitatea de minciuni emise de... un neica nimeni in contextul zapezilor de alaltaieri.

Nu a fost in intentia mea sa imi pun mainile in sold si sa arunc stanga dreapta cu nemultumiri. Dar aici m-a dus tastatura cred. Si asta pentru ca sunt satula, suparata, enervata, frustrata si chiar – pentru ca ma leaga ceva de profesia asta - dezamagita. Chiar mi s-a taiat de ziaristi, editori, redactori, proprietari si actionari si cine mai stie institutii media, toti cointeresati sa faca bani pe spinarea timpului meu, a atentiei mele si a altor cateva milioane care toti... din pacate... nu avem ce face si ne uitam in gura presei. Am stiut de ce nu am mai vrut sa lucrez in presa si am plecat, acum multi ani. Mi-ar fi sila sa fiu acum jurnalist in exercitiul functiunii, sa stau la mana vreunui editor de departament de stiri al carui bonus/salariu/crez in viata sa depinda de numarul de stiri bomba scoase pe ora din te miri ce... nimic. Ei bine, se vede ca e nimic ce le iese din mana cand se straduiesc asa. Se vede :o(

A fost

Dovada ca a-m a-v-u-t un brad e aici. La anul schimb culorile. Musai. E e o hachitza a mea de Craciun. Si pana atunci imi cumpar si eu un aparat foto. It's a must. Pana una, alta, va mai chinui cu poze facute cu telefonul. Nu am ce face...

Dialog

Am gresit ca am amanat strangerea bradului si a podoabelor pentru ultima zi de vacanta. Am doua grele de dus in aceeasi zi. Se mai adauga si faptul ca masina ma tradeaza cu nametii :o(.

Acum sorb din cafea incet si ma gandesc ca trebuie sa ma apuc de treaba. Dupa ce ca preferam sa nu ma gandesc ca de maine sunt la birou, trebuie sa il mai ascund in cutii si pe Mos Craciun, cu luminitele lui, podoabele lui, bucuriile lui. Ih...

Ca de obicei, apare Andreea cu cerculet: hai, lasa, asa e firesc. Trece vremea, nu poate fi Craciun mereu, si chiar sa fie asa – unde ar mai fi farmecul? Maine incepe o noua zi, sa fie bine.

Andreea cu cornite: da, dar o sa mergi la birou cu metroul, cu geanta grea dupa tine, pe zapada si gheata, dimineata cu noaptea in cap, cat mai cu noaptea in cap ca sa nu prinzi aglomeratie. Halal placere!

Andreea cu cerculet: ei ba nu! o sa fie fun, nu ai mai mers demult cu metroul, nu ai mai privit oamenii din jur, nu ai mai citit pe drum, nu ai mai tras cu ochiul la ziarul celui de langa tine... de atata amar de vreme. si astea iti placeau candva...

Andreea cu cornite: ca si cand am putea uita de confortul si caldura din masina, muzica ta, stirile papate dimineata de la Realitatea FM...

STOP.

Unu la mana, Mos Craciun e un oaspete iubit tocmai pentru ca vine rar si nu sta foarte mult. La fel si vacanta. La fel si zapada.
Doi la mana, nu mai vreau sa ma vaicaresc. Ia sa ma apuc eu de treaba si sa le las incolo de ganduri. Get lost, cornitze. Go home!

Ce sa mai citesc?

Cea mai buna metoda de relaxare si evadare intr-o alta lume ramane o carte buna. Vacanta asta am avut mai multa treaba decat mi-as fi imaginat (ce trist.. incep deja sa ma refer la vacanta ca la trecut), dar am avut si momente de lectura si frunzareala de pagini interesante. Cartea cartilor s-a dovedit 'Casa Spiritelor', de Isabel Allende. Am aflat in timp ce citeam cartea ca s-a facut si o ecranizare dupa roman, un film cu super distributie pe care de asemenea as vrea sa il vad.

Cand NU stiti ce sa imi faceti cadou, retineti pagina asta :o) (desi mi le comand eu mai repede ca gandul). Sau, de ce nu, pe asta, ca idee. :o)

Nu am citit pana acum decat ‘Portret in sepia’ si ‘Casa Spiritelor’. Insa mi-ar placea sa ma intorc pe taramuri chiliene, povestile sunt absolut fermecatoare.

Am fost curioasa sa vad care au fost cele mai vandute carti din 2007. Si am gasit diverse si variate, la poli opusi, la fel ca si cititorii care le-au cumparat. Vedeti si voi diversitate mai jos:

- "De ce iubim femeile" de Mircea Cartarescu - citit
- "Vrajitoarea din Portobello" de Paolo Coelho - necitit, nu ma omor dupa autor, dar asta e cu totul alta poveste
- "Ma numesc rosu" de Orhan Pamuk - e pe lista de wanted, quickly... vreau sa vad ce scrie un castigator al premiului Nobel pentru Literatura
- "Harry Potter si talismanele mortii", J. K. Rowling – pas, pauza, bis... nu ma atrage ideea, subiectul, nebunia generala... now way
- "Convorbiri cu Octavian Paler" de Daniel Cristea Enache – o am, o voi citi, cu notite cu tot
- "Memoriile unei gheise" de Arthur Golden – am citit-o demult, chiar in engleza... da, fascinant, o alta lume, oricand interesanta si bine de descoperit.

Lista e mai ampla, continua cu titluri de genul "Cartea gesturilor" de Peter Collett, "Barbatii sunt de pe Marte, Femeile sunt de pe Venus" de John Gray, "Si tu poti fi Super-Nanny" de Irina Petrea SAU "Traiesc, deci ma abtin" de dr. Mihaela Bilic. Ma abtin si eu. S-a dus timpul lor demult.

Si alt shoc, printre cele mai vandute carti din 2007 gasesc si “Despre lucrurile simple” a Mihaelei Radulescu. Ridic spranceana. Nu am citit nimic scris de ea (cu exceptia articolelor din reviste), probabil ar trebui sa o fac inainte de a imi da cu parerea... dar un al saselea simt imi spune ca mai mult ca sigur e ceva foarte simplu la mijloc, de se afla domnita in topuri. Rating, audiente... nicidecum subiect, intriga, talent. Am feelingul asta. Il am. Poate si pentru ca nu ma atrage cu nimic, in ciuda eforturilor ei constante, de amar de ani, de a fi diva de pe sticla. Din punctul meu de vedere, sa ramana acolo, oricum ma lasa rece.

Cam asa se prezinta lista si sunt destul de dezamagita, ce e bun si mi-a trecut prin mana nu e aici. Nu mi-ar strica niste recomandari, o sa va intreb personal, ca nu ma astept la multe interventii online :o). Mai am de cumparat o carte recomandata cu tarie – ‘Despre sclavia si libertatea omului’ - Nikolai Berdeaev. Pe cat de heavy suna titlul, pe atat de usor pare ca este de parcurs. E scrisa undeva inainte de al doilea razboi mondaial, iar tipul emite niste teorii extrem de pertinente si prezente, de unde si faima de vizionar.

Anyway, ma simt soricel de biblioteca, I am in the mood for reading. Si prima carte pe care o vanez este oricare din cele scrise de Allende. Nu vreau sa plec din Chile, nu inca. Imi comand online colectia, chiar acum!